marți, 28 august 2007

MODA: -=Sezonul toamna-iarna 2007-2008=-

Si dupa o vara foarte calduroasa, cu temperaturi care au ajuns la extrem daca putem spune asa, am ajuns aproape de colectia toamna-iarna 2007-2008. Deja marii designeri si-au scos colectiile la "plimbare " pe podium in vazul criticilor vestimentari si nu numai. Va fi un sezon cu colectii destul de deosebite si de colorate care cu siguranta vor iesi oarecum din tiparele cu care ne-am obisnuit pana acum. Vor fi si anumite asemanari cu sezonul toamna-iarna care tocmai a trecut, dar cu siguranta cele 2 colectii nu vor fi "frati de sange".
Sa incepem usurel si relaxati. In acest sezon se poarta, asa cum neau confirmat designerii, culorii aprinse si nu foarte "cuminti". Facand prezenta, observam mai intai, in prima banca cei 2 frati, auriul si argintiul, apoi, mai timizi in cea de a 2 banca griul, albastrul, rosu si nu in ultimul timp atotprezentul negrul, umbrit de alb. Mentionez, dupa cum am aflat, ca se poarta foarte tare culorile tari.
In ceea ce priveste liniile vestimetare propriu-zise, se poarta pluovorele si bluzele cu gluga si cu un oarecare guler care sa acopere gatul. S-a revenit iarasi la acele bluze mai lungi cu talia marcata de o curea sau un cordon. Hainele tricotate sau impletite iar au revenit in fortza dupa ceva timp ce au stat timide ascunse. Pantalonii largi si stofele ecosez se vor putea gasii in rafturile magazinelor de specialitate care se respecta, iar hainele de piele au revenit in forta, dar nu cu aceasi brutalitate ca in anii 80` ci cu mult mai multa finete si simplitate.

Niciun comentariu:

banner
banner
banner